Degetele
tu iţi legi cordonul de dantelă în spatele rochiţei
cum jimmy page îşi face solourile de chitară în creştetul capului
degetele tale au o dexteritate de aloplastie
când mă caută prin păr
sau când mă caută de draci pe sub bărbie
cu ele îmi înmoi mana în călimara roz bonbon
ca să te scriu în rânduri toante cu puţin fason
cu ele îmi speli dracii de pe frunte
şi dracele de pe piept
cu ele îmi iei nasul la purtare ca mai apoi tot eu să mi-l îndrept
tot cu ele mă îneci
tot cu ele speli putina după ce pleci.
Frumoasă
împieliţato
să te caut de coarne aş vrea
să-ţi cânt o melodie la chitară
iar sufrageria mea
să ne fie ca o strâmtă fustiţă de vară
cu patul pe sub tavan să te plimb aş vrea
iar podeaua să se prelingă pe sub noi
pereţii să se prelingă pe sub vopsea
chitara pe sub degetele mele
stelele pe sub perdele
aerul să se lepede de rost
că vidul dintre noi mai rău să ne înnoade
în coarne să te caut iar aş vrea
să te găsesc frumoasă pe podea.
Tu ai
tu ai cutiile de pantofi îndosariate
fustele pătate
rochiţele imaculate
tu, o muscă bruscă
eu, un bogdan bădăran
tu, avanpremiera viitorului
eu, de grabă dătător al golului
eu, dezlegător de fundă
tu, a omului secundă
tu ai pantofi
eu am lumină
eu am pistol
tu ai nevoie de maşină
eu am note
tu firimituri de pâine pentru mine
eu am regrete
tu răni de înghiţit pe pâine.
Nu
nu vreau să-mi crească branhii
nu vreau să trăiesc pe fundul oceanului
nu vreau să mă obişnuiesc cu singurătatea
nu vreau să scriu poezie, zie
nu vreau să mă învăţ cu înecatul
cu îngerii
cu moartea vie
cu stelele trase cu arcul
nu vreau să scriu poezie, zie
nu vreau să spun adevărul
vreau doar să fiu şi ea să fie.
Zbârci
tu-mi faci inima praf sistematic
ai un soi de ritmicitate bizară
când e duminică-n oraş sau când e vară
tu-mi faci inima muci
de câte ori apuci
duminica când eu dau zbârci
eu la rândul meu
dau sistematic cu bâta-n baltă
de parcă nu m-aş gândi la tine ci la alta
apoi tu la rândul tău
nu vezi că-mi cresc găuri în dreptul inimii
de parcă ai avea orbul găinii
ne ciocnim mereu
unul de altul la infinit
doar doar ne-om întâlni cu-adevărat incă un pic.
Ecoul lui Mircea
ce-i o fată cu parfum?
fum, fum
ce sunt fetele frumoase?
oase, oase
ce se-ascunde în cuvânt?
vânt, vânt
ce-mi trebuie să fiu cuminte?
minte, minte
cine înţelege absurdul?
surdul, surdul
ce e o secundă?
undă, undă
ce înseamnă univers?
vers, vers
cine are răbdare?
are.
Duminica
cuvintele tale deschid răni
ca o simfonie
ruşinoase vânătăi
pe obrazul tăcerii
tu îi pui materiei
fermoar de geacă 80istă
atacată, dai sens exaltării
poeziei
când se decantează
vorbele tale stârnesc furtuni
pornesc motoare
tu faci din mine un biet dielectric
presat între două extreme
îmi dai de ales doar poezia
tu-i pui atomului fermoar de cizmă
doar pentru că duminica
e ziua când eu reuşesc cumva să te fac tristă.
Român
ne privim pătimaş
ca nişte complici
ai unei crime ce se va întâmpla la nesfârşit
noi ştim ce înseamnă trauma
şi mirosul de vinete coapte
împărţim tainica sete
de a ne fi recunoscut faptul că existăm
nu moartea meditativă ne sperie
ci moartea canibalică
moartea de libelulă
parbrizul
colţii de lup
ne uneşte aceeaşi isterie
parcă am supura prin aceeaşi rană
ne doare acelaşi pământ
şi ne nimiceşte acelaşi cer
ne pierdem între aceleaşi coapse barbare
habar n-au ei
de rănile ce ne cresc de jos în sus
dinspre tălpi
care se lasă străpunse de pavajul istoric
din pieţele noastre provinciale
împărţim aceeaşi frică
ne leagă aceeaşi isterie
ca o fugă de glie.
Gol
nu meriţi această poezie
deschid repede word-ul ăsta s-o scriu
să nu mă buşească golul pe care l-ai lăsat în casă
pe care l-am umplut cu plin
cu mere
cu cupru
cu sâni, cu inimă
nu meriţi această poezie cu virgule
cu punctuaţie, ca în 80
cu fermoar, cu geacă, cu chitară
nu meriţi această poezie, eu te-am gonit
am lăsat plinul să umple golul
am lăsat timpul să-mi umple anii
am lăsat gecile să umple şifonierul
munţii să umple timpul
oraşele să umple timpul
drumurile, timpul
poezia asta nu se mai opreşte
nu o meriţi.
Profesoara
eşti ca o gaură de vierme
în sensul ei celest
nu teluric
mă accelerezi ca pe un proton în jurul cozii
după 5 minute împreună
vreau să renunţ la toate poeziile
să rescriu tot volumul
nu ştiam că apă, a exista, secundă, oase, toamnă, femeie
pot alcătui sensuri atât de complexe
nu ştiam că poate exista pe cer o lună
mai nebună decât luna mea
5 minute împreună
sunt 10 ani câineşti
nu ştiam că poţi să ai mai mulţi ani pe interior
decât cei pe care îi trăieşti
îmi scoţi batistuţa, pieptănele şi peniţa la control
femeie autor.
Timp
era mai bine când n-aveai chip
femeie
himeră
te plimbai translucidă ca seva prin venele mele
translucidă ca fumul prin alveole
prin scoarţa mea
acum eşti blondă
ai sâni
ai expresii, ai pistrui
acum ai poftă de răzbunare
acum ai şi timp
nevederea e cea mai lungă întâlnire
e cea mai dulce aşteptare
emoţiile zilele
dospesc ca o drojdie
ca un must
undele degetului tău se răspândesc pe lac
ca dintr-o baghetă
ca o magie
mă ating ca o magie
ai infinitul de partea ta
tu infinita altcuiva.
lui Nichita
permite-mi să-ţi vorbesc la per tu
ca lui Dumnezeu
să mă confesez ca victima înamorată de călău
rimele tale îmi mutilează gingiile
îmi provoacă o masticaţie ritmică
îmi mestec sendvişul în frecvenţa de mutări a minţii tale
alveolele din plămâni se umplu de măreţia gândirii din spate
omuleţul înghite plinul ca o vulvă
vena cavă bate ca un metronom când zici „secundă”.
Seara cu prietenii
paula!
l-am rugat pe şofer să deschidă uşile intre staţii
şi el
paula!
ce? l-am întrebat
paula mă! v-aţi prins?
e genial, a zis unul de la masă
o să fii ca inventatorul coaielor
sau ca inventatorul hepului
o să fii nemuritor dar fără nume
şi ce dacă? zice el
aceasta este!
Am înţeles?
când îl omoară
Superman reuşeşte cumva să accepte
că striveşte
şi o ultimă frântură de umanitate din lex
un ultim om
ce manevrează prin simţiri
din interior neomul
aşa trebuie să fac şi eu
de câte ori nu reuşesc să-l strivesc
undeva
adânc în capul meu
binele este asumarea unui micropăcat
de a ucide şi ceva ce nu e rău
sabia laser pârleşte
şi sânge şi musculiţe
numai a muri tu trebuie
dar ce te ucide
ce te învie
ce vrei şi ce eşti
nu-ţi dă cineva de-ales
ai înţeles, mă?
ai înţeles?
Cum dormi?
eşti cum dormi
îmi zice doctorul
eu?
cu faţa în sus
şi spatele lipit de pământ
de parcă aş vrea să leg, neîmpăcat, îi zic
lumea de cer
trăgându-le în mine.
Câinele
aseară
am constatat că
lângă un câine
eşti mai singur decât
în cea mai însingurata plimbare
afundat pierdut
în cel mai adânc guler
incă din lift m-a demascat
m-a privit tăcut în ochi, eram deja în parc, şi
a-nceput să latre alarmat
te spun, striga
te spun
am văzut că eşti animal
am văzut că n-ai nevoie de cuvinte
dar ai învăţat cuvinte
lumeee! omul ăsta a învăţat cuvinte
lumeee! omul ăsta e un impostor
taci câine că trezeşti vecinii, îi spuneam
îngrozit de această santinelă umedă
îngrozit că o să mă demaşte
taci dracu că-i târziu
îngrozit că o să-i înştiinţeze pe toţi
de adevărata mea singurătate
hamn-ai cum să te-ascunzi
hamştiu
ştiu că-nţelegi
ham ham ştiu tot
taci
şşş,
taci mă belitule
hamţi-am văzut intenţiile
hamgolul
ham văzut că le ştii deodată
pe toate cele ce sunt
auuu!
tot adevărul
nu vă zic
cum afundau toţi
capetele în paltoane
când treceam pe stradă
a doua zi.
M‐ați
vedeam că pot să văd
dar nu puteam să văd nimic
eram prins în interiorul
unui suflet prea mic
al unei minţi mici
al unui trup
m-aţi bombardat cu atomi de plutoniu
am acceptat
ca un fost puşcăriaş
ce îmbrăţişează din neşansă
viaţa de cobai
mi-aţi turnat ciment în tenişi
şi m-aţi aruncat cu picioarele înainte
într-un râu numit azi
mi-aţi extrudat omoplaţii
pană ce mugurii de aripi
au putut să se zbată
prin coaja mea odată
zăream interiorul
următoarei coji
interiorul marginii
dintre ceva
şi absolut nimic.
Duelul
nu puteai fi tu prima
nu e niciun semn de întrebare aici
cu tine în braţe
aş fi fost ca un lăutar
care nu a cântat
decât cea mai bună melodie a lui
nu puteai fi tu prima
nici a doua
aş fi fost ca un ulcior
care din prea multă grijă
n-a fost dus
decât o dată
sau poate de trei-patru ori
la apă
nu puteai fi tu prima
nici a douăzecea
nici a două mii douăzecea
te-aş fi confundat din obişnuinţă
cu toate celelalte
ca pe un lucru
ca pe o idee bună
cu alte idei
din mintea unui om
erudit
care încearcă
poezia.
peste flori peste fete
bandajul meu drag
peste viaţă mă purtai
peste flori peste fete
peste toate
strat de vid
pojghiţă de nimic
peste flori mă purtai
peste fete mă purtai
peste viaţă peste flori
peste fete
peste toate
somn permanent
peste rimă mă purtai
mă treceai mă săreai
pufuleţ de tei latent
zahăr
apă
lentă moarte.
unui fost prieten
nimic de spus. fost prieten
în poezia aceasta numai puncte vor fi
nicio virgulă
nimic de spus punct
fost prieten
dragostea mea
a ieşit din ambele jumătăţi
nimic de spus
punct prieten
nu mai e niciun dezechilibru
numai observaţii
numai neimportantă
nu mai e nicio
inerţie
de-a ne mântui
niciun preot în mine
care moare pentru izbăvirea noastră
nicio mamă în mine
care să ne moară de grijă
punct. niciun prieten
punct prieten
punct
[…]
Volumul de poezii şi desene „Frumoasele dezechilibre” este disponibil în librării.