…
El îşi inspectează fața cu degetele, apoi îşi ridică ochelarii pe nas. Tastează.
EL: Ce zici de o cafea?
EA: Pentru numele lui Steve, credeam că nu mai întrebi odată!
EL: Deci, vrei să bem o cafea?
EA: Normal omule, Smiley (imită „ochi de pisoi”) Unde?
EL: Hai la Fabrică… (navighează pe ecran) zice că au promoţie la mâncare bio şi vin organic.
EA: Dar paharele?
EL: Paharele?
EA: Paharele! Sunt reciclabile sau…? Adică, vreau să bem, să ne simţim bine, sunt super OK cu asta, dar planeta?… Ştii ce zic?
EL: Eu ştiu ce zici, planeta, normal… mă uit acum.
El butonează.
EL: Zice că paharele nu, dar pot să ne dea furculiţe şi cuţite din hârtie reciclată. Dacă vrei să protejezi planeta şi aşa, poţi să mănânci la final şi tacâmurile. Uite ce zice, cică sunt prietenoşi cu comportamentul ecofriendly. Sunt ecofriendlynes-friendly.
EA: Da? Dă-mi şi mie linkul!
El butonează apoi dă un „enter”.
EL: E OK?
EA: OK? E super OK!… dacă eşti şi tu OK cu asta.
EL: Eu sunt OK!
EA:… OK? Doar OK? Ca eu una sunt super OK cu asta. Dacă vrei, căutăm altundeva ca să fii şi tu super OK. Eu una sunt super OK cu ideea de a mai căuta altundeva.
EL: OK, sunt super OK.
EA: Super OK cu ideea de a mai căuta altundeva sau super OK cu Fabrica?
EL: Sunt super OK cu Fabrica, OK?
EA: OK, deci da, super, acolo mergem! În cât timp vrei să ne vedem?
EL: Nu ştiu. Tu?
EA: Nu ştiu, să văd…
EL: Cel mai bine, ne mai auzim în juma de oră?
EA: Da, ca să fim siguri, ne auzim în juma.
EL: Deci aşa rămâne, nu? Ne mai auzim în juma de oră şi vedem atunci?
EA: Deci în juma?
EL: Nu ştiu, tu în cât zici să ne auzim?
EA: Nu ştiu, hai să ne mai auzim într-un sfert de oră ca să stabilim dacă ne auzim sau nu în juma de oră.
EL: OK, de acord… deci în cât timp ne auzim?
EA: Într-un sfert de oră ca să vedem în cât timp ne auzim că să vedem în cât timp ne vedem?
EL: Un sfert? Nu ştiu… nu ştiu încă dacă sunt gata să mă aud cu tine într-un sfert de oră. S-ar putea să fie prea devreme. Hai mai bine în 20 de minute.
EA: Eşti sigur?
EL: Nu sunt sigur, tu?
EA: Nici eu nu sunt sigură.
EL: Uite ce-ţi propun: hai să ne auzim în 5 minute ca să stabilim în cât timp ne auzim ca să ne auzim într-un sfert de oră ca să stabilim dacă ne auzim în juma de oră ca să vedem în cât timp ne vedem.
EA: Exact, hai să ne auzim în 5 ca să… da, fain, e super OK cum ai zis tu.
Încep să trebăluiască amândoi, fiecare în colţul lui. El începe să se joace pe telefon din nou jocul cu împuşcături care începe să-l prindă. Ea îşi ţine telefonul ca oglindă şi începe să se macheze. Niciunul nu ştie cât timp a trecut. Ea ridică ochii din telefon. Îi scrie.
EA: Eşti gata?
El (împuşcând un zombie):… aproape, aproape gata.
EA: Eu plec spre Fabrică… Smiley (face cu ochiul)
EL: Şi eu, acum ies pe uşă (joacă în continuare)
Ea îşi ia geanta şi face paşi spre masa din mijlocul scenei. El e încă în jocul cu împuşcături în colţul lui de scenă.
[…]
Ea: Poke! Eşti? E T A pls!
El se trezeşte din joc. Îşi dă de două ori cu mâna prin freză, apoi mai împuşcă repede un zombie şi pleacă şi el spre masa din centrul scenei.
[…]
Cei doi sunt la aceeaşi masă cu ochii în telefoane.
EA (i se adresează lui, vorbeşte însă spre ecranul telefonului): Bună, Andrei Ungureanu! Pentru numele lui Steve, ce naiba ţi-a luat atâta?
EL (la fel): Bună şi ţie, Lori underscor dark 89.
EA: Lori underscor.
EL: Încântat.
EA:… în fine, acum că ne cunoaştem, îţi dau acces la profilul meu.
Butonează, apoi dă un „enter”.
EL (cu ochii în telefon): Uau, eşti blondă, mi te imaginam brunetă cu părul vâlvoi.
Pe celălalt scaun, ea râde.
EL:… şi eşti un pic mai în vârstă decât credeam.
EA: Hei, vrei un review negativ la întâlnire sau ce-i cu replica asta?
El înghite în sec.
EL: Nu te supăra, m-a păcălit underscorul, n-am mai ieşit la întâlnire cu o fată cu underscor din primul an de facultate.
EA: Şi ce-ţi imaginai? Că pui mâna pe o studențică uşoară pe care o duci acasă şi îţi faci de cap cu ea?
EL: Ei na, nu sunt genul.
EA: Ei nu! Lasă că ştiu eu cum vă merge mintea la voi băieţii, numai la… (se scarpină pe gât, apoi îşi flutură părul peste un umăr)… numai la… în fine, e fain, e super OK. Nu e nicio problemă, mulţi se păcălesc cu underscorul ăla. Îl am din liceu, când, hi, hi (râde) mai ştii? Nici nu erau toate astea (arată cu mâna spre telefoane), stăteam pe…
Râde şi el şi zic simultan…
ÎMPREUNĂ: Pe Mirci, da!
Atmosfera se destinde. Ea îşi flutură părul din nou peste celălalt umăr.
EL (uitându-se în ecran): Arăţi mişto, oricum. Te-ai photoshopat sau chiar aşa eşti tu?
Ea râde flatată şi accesează şi ea propria poză.
EA: Eeei photoshop… poate un rid, două acolo în rest poza e…
Vede ceva şi se panichează.
EA:… e absolut depăşită, ce naiba?! Poza asta e din 2000 toamna. Are mai bine de… (numără pe degete) 3, 4… 7, 8… 9 ore jumate. Pentru numele lui Steve, mai avea un pic şi aproape că era de ieri. Îmi pare rău, nu mă judeca, m-am luat cu tot felul de prostii şi am uitat să mai postez, să fiu şi eu „la zi”. Ia uite-mă acum.
Îşi face un selfie cu buzele ţuguiate. I-o trimite.
EL: N-ai făcut rabat la ruj.
EA: Trebuia să contrasteze cu machiajul smokie eyes, ştii ce zic? Tu? Ce porţi?
El îşi face un selfie. Ea se uită la poză. Îi atrage atenţia ceva. Dă zoom cu degetele. Zoom, zoom, mai mult zoom…
EA: Ţi-ai tăiat barba inegal. Ai un smoc, aicea.
Scanează zona cu telefonul pe bărbia ei ca să-i arate. El pune degetele ca să se caute.
EA: Ia arată-mi, nu nu, mai la dreapta, mai sus, acolo.
El îşi apretează ruşinat acea zonă.
[…]
EA (se uită pe ecran): Deci, da… Îmi place mult aplicaţia asta „Simona Halep”.
EL: Da, e OK.
EA: OK? Super OK! Şi uite ce mişto arată iconiţa ei lângă aplicaţia „Debit verbal”! Frumos, doua iconiţe albastru-marin pe fundalul meu fucsia, parcă ar fi surori, serios, ce să mai… (îşi analizează telefonul mulţumită)
EL: Ziceai… „Debit verbal”?
Ea: Da! „Debit ver…”, pentru numele lui Steve, Andrei Ungureanu, nu ştii? Îţi spune câte cuvinte ai folosit în fiecare zi. Eu nu mai ies de mult la întâlniri fără ea.
EL: Te ajută?
EA (ironică): Hello! Normal! Pentru o fată care iese la prima întâlnire cu un băiat de care îi place, e esenţială aplicaţia asta!
El: Da?
EA: Da! Şi are şi mesaje de avertizare. Uite: dacă ai sărit de 10.000 de cuvinte zice, „draga mea, e timpul acum să taci!”, dacă ai sub 5.000 de cuvinte îţi zice: „Ce-ai fată? Eşti deprimată?”. Şi tot aşa…
El: Și tu câte ai folosit până acum?
Ea: Eu, până acum… exact… 6.911… nu, stai! 6.913, 14.. ah 6.916… la naiba, se schimbă! 6.920 şi două semne de punctuaţie! Acum 6.000… 900… şi… în fine… Ia zi, comandăm ceva acum?
EL: Sigur.
EA: Comanzi tu?
El dă din nou un „enter” pe telefon. Apare chelnerul şi le pune galant două farfurii imense cu câte o grămăjoară minusculă dintr-o pastă omogenă gri pe fiecare.
Se ridică amândoi în picioare şi se întorc cu faţa la poza de pe perete (cu spatele la public). Se aprinde un spot pe poză. Ei îşi înclină capetele şi îndreaptă telefoanele aprinse spre poza bărbatului în semn de rugăciune. Zic în cor hipnotizaţi…
ÎMPREUNĂ: Slavă ţie, Steve, pentru cina pe care o vom accepta. Like etern pentru odihna ta în neantul biţilor! Apoi fiecare parcurge cu degetul traseul unei cruci pe touchul telefonului.
EA (din picioare): Jobs fie cu tine! (şi se înclină un pic spre el din trunchi ca la karate)
EL (oarecum plictisit de formalitate):… Jobs şi cu tine.
[…]
Se porneşte o alarmă.
EL: Hai mă, nu pot sa cred! Din nou?
EA: Pentru numele lui Steve! Nici aici nu scăpăm? Din nou? Ăsta e…
ÎMPREUNĂ:… exerciţiu de urgenţă pentru situaţiile de calamitate fără semnal!
[…]
EA: Ce inutilitate de exerciţiu! Parcă am rămâne vreodată fără semnal… Ce, suntem în a doua perioadă interbelică a oraşului?
EL (visător):… O, da! Ce vremuri!
EA: Deci… da… eu aş mai comanda ceva. Ştii? Nu vreau să stăm aşa pe uscat.
EL: Bună idee. Ce luăm?
EA: Aș zice să luăm câte o doză de aer. Am poftă de un brand nemțesc. Un aer de Alpi.
EL: De Alpi? Vrei tu de Alpi? Nu prea îmi place ăla de Alpi, mă balonează.
EA: De care vrei?
EL: Nu ştiu, aş lua ceva aşa mai autohton şi eventual să fie din zona de deal. Ce zici de un Subcarpați?
EA: Eram sigură. Andrei Ungureanu, eşti un hipster!
El apasă din nou un enter, chelnerul vine cu două doze de aluminiu şi le pune pe masă în fața lor, apoi dispare.
EL (îşi aranjează din nou ochelarii pe nas): Nu, nu… nu e asta, dar vreau să sprijin industria locală.
EA: Pe cine? Pe hoţii ăştia de la noi?
EL: Ce hoţi? Că doar scrie pe doză compoziţia. (Ia doza în mână apoi citeşte) Aer Subcarpaţi: 100 de mililitri de aer, 99% românesc — 1 mililitru Oxigen, 1 mililitru Azot, 1 mililitru Ozon, între 97 şi 99 perioadă 9 mililitri aromă de brad carpatin şi scorţişoară.
EA: Aha, super OK, dar de ce 99% și nu 100% românesc?
EL: Că cică trebuie să ia în calcul şi minorităţile dezavantajate care au lucrat la ambalarea aerului. E directivă obligatorie impusă de Uniunea Confederală pentru egalitate de şanse între etnii și pentru politically correctness. Se numeşte „Unitate în diversitate, nepoate!”
EA: Da, ştiu directiva. Îmi place să fiu politically correct-ă! Ţie nu-ţi place să fii politically correct, Andrei Ungureanu?
El dă să răspundă, ea îl întrerupe.
EA:… nu că aş avea o problemă dacă n-ai fi politically correct. Pentru numele lui Steve, n-ar fi nicio problemă, crede-mă, sunt super OK şi cu cei care nu sunt politically correct. Doar aşa e politically correct, nu?
EL: Corect!
EA: Corect?
EL: Corect!
Ea duce doza la nas fără s-o deschidă.
EA: Eşti gata?
EL: Hei, ce faci? Se dă noroc mai întâi! N-ai fost şi tu pe la petreceri?
EA: Scuze, mereu uit!
Întinde doza nedesfăcută spre jumătatea lui de masă. El bâjbâie cu doza lui spre jumătatea ei de masă şi instinctual ridică o clipă ochii din telefon spre ochii ei.
EA: Hei, ochii în telefon când ciocneşti, altfel, 7 partide consecutive de bad sex.
În mâinile lor, dozele de aer se caută undeva la mijlocul mesei. Se ciocnesc timid.
EL: Aşa!
EA: Da!
Fiecare duce doza lui la nas.
EL: Gata?
EA: Gata!
Desfac dozele sub nas. Se aude un mic „fâsss” simultan.
EA (inspiră):… mmm! Miami!
El inspiră adânc, cu nesaț.
EL: Da, frate, Subcarpaţi! Ce aer!
EA:… nu e rău!
EL:… e de-a dreptul old-school!
[…]
Piesa de teatru „Super OK” este în curs de punere în scenă.